Și eu chiar eram mică.

Obișnuiam să merg cu ai mei la albine. Deși eu mai mult mă plimbam printre stupi și spuneam din cinci în cinci minute că vreau acasă, o mare parte din zilele mele de vară s-au petrecut acolo, în mijlocul naturii, printre zumzetul albinelor.

Pe atunci eram prea mică să ajut cu adevărat, dar suficient de șmecheră încât să încurc. Într-o zi, foarte mândră de poșeta mea, am decis să ies „la plimbare” exact prin fața stupilor. Inevitabilul s-a întâmplat: două albine m-au pupat pe frunte, iar lacrimile au apărut instant.

Tata a venit repede să mă salveze și mi-a explicat foarte serios că nu albinele au fost de vină. Eram pur și simplu prea aproape de aeroport, iar două avioane s-au lovit de mine.

Parcă după versiunea lui, nu m-a mai durut chiar atât de tare.

Anii au trecut, iar ceea ce pentru mine era doar o parte firească a copilăriei a rămas pasiunea și modul de viață al părinților mei.

Tata are drag de albine încă din tinerețe. În peste 40 de ani de experiență, a trecut prin multe: ani buni, ani grei, bucurii și dezamăgiri. A cunoscut inclusiv durerea de a pierde toți stupii peste iarnă și de a o lua de la capăt. Dar de fiecare dată a făcut-o cu mai multă răbdare, experiență și încredere că lucrurile vor merge înainte.

Mama este omul fără de care multe lucruri nu ar fi posibile. Este ajutorul neobosit din spatele fiecărei zile de muncă, omul care vede ce trebuie făcut înainte să apuce altcineva să observe. Dacă stupina are o inimă, atunci ea bate și datorită ei.

Noi, copiii, am ajutat și am încurcat în egală măsură. Dar am crescut odată cu această poveste și am fost mereu parte din ea.

Vatra stupinei este într-un sat mic din Bihor, în Suiug, chiar în grădina bunicilor. Pentru că până la urmă, familia rămâne familie.

Aici, departe de agitația orașelor și de sursele importante de poluare, albinele se bucură de natură, de câmpuri și de florile din împrejurimi. Din munca lor se nasc mierea și polenul nostru de salcâm, rapiță și polifloră.

Pentru noi, apicultura nu este doar despre miere.

Este despre familie. Despre răbdare. Despre muncă. Despre dimineți începute devreme și veri petrecute printre stupi. Despre lecțiile pe care ni le-a dat natura și despre oamenii care ne-au învățat să nu renunțăm atunci când este greu.

Iar un borcan de miere nu este doar un produs. Este rezultatul unei vieți de muncă: al albinelor, dar și al familiei noastre.

Picătură cu picătură, umplem borcanul cu natură. 🍯🐝